"Noi postim, noi nu gandim!"

Eu nu sunt de acord cu canoanele.

Nu-mi poate spune un alt om ce am de patimit pentru presupuse greseli fata de un Dumnezeu pe care trebuie sa-l  venerez in conformitate cu reguli impuse tot de oameni si pentru ca Augustin a zis dupa Constantin ca-i obligatoriu.

Sa dezvolt putin aspectul imparatilor bizantini. Imparatul Constantin cel Mare si Sfant (ocupa tronul intre 306-337), dupa o “viziune” avuta inaintea unei confruntari armate, a concluzionat ca totusi, in urma cu 300 de ani, predecesorul sau, imparatul (roman si el) Iulius Cezar Tiberius (traieste intre 42 î.Hr.- 37) a cam dat-o de gard cu ucisul Fiului lui Dumnezeu.

Pfff…

Adopta crestinismul si simbolul acestuia – crucea, declara religia crestina religie de stat si pleaca la lupta sa invinga in numele – crucii! Si-uite-asa, cu armata intregita si motivata, desigur, invinge.

Dupa asa o revelatie, a puterii Dumnezeiesti, bineinteles, hotaraste, impreuna cu o adunatura mana  de consilieri cateva reguli de baza. Ca la orice joc nou, menit sa impace toti copiii din incinta J. Sau pe cei mai multi dintre ei, cel putin.

Si asa a si fost. Populatia imperiului era fericita, multumita si linistita, ca atunci cand parintii stiu ca fumezi si prefera s-o faci in bucataria lor decat la coltul blocului. Iar tie iti place pentru ca te bucuri de tigara aia.

Dupa inca ceva vreme, oamenii, in spiritul lor interogativ, dornic de cunoastere si atingere de Nirvana, devin fie gnostici, fie zamolxieni, uniti sub un nume – pentru ca majoritatea hotaraste intotdeauna – pagani, venerandu-i in continuare pe al’de Isis – Mama Virgina si iubitoare a lui Mithra care, ce sa vezi, a nascut intr-o pestera pe 25 decembrie iar fiul ei a fost vizitat atunci de pastorii din tinut care-au venit sa i se inchine. Si cum Mithra asta era zeul luminii, al sinceritatii si-al loialitatii, sugar, spice and everything nice, a avut parte de-o lumina pe cer la nastere, care lumina (asa, cam ca o stea) i-a calauzit pe pastori spre locul minunii.

S-a suparat stapanirea pe pagani si le-a dat na-na! Ca si cum dupa o luna de fumat in bucatarie, ii ceri maica-tii o cafea si ti-ar zice “Adica dupa ce ca te las sa-ti afumi plamanii, mai vrei sa am pe constiinta si restul organelor tale? Na d’aici una dupa ceafa si sa te lasi de fumat, ai auzit?” Si-uite-asa o prima asemanare intre crestinism si marxism – “Noi muncim, noi nu gandim!” aka “Ne rugam, nu intrebam!”

Sa-mi revin, vine Pastele si eu vorbesc despre Craciun…

Ziceam ca nu-mi convin canoanele. Am primit un singur canon pana acum si-asta pentru ca m-am dus sa-l cer. Adica nu m-a pus nimeni sa ma deschid unui nene in rochie (sutana) pe care nu-l cunosteam.

Deci parca iar l-am nesocotit pe Dumnezeu ca nu mi-am ascultat parintii… M-a invatat mama sa nu vorbesc cu strainii si uite-ma destainuindu-i astuia cele mai aprige secrete pe care le detineam, niste unele de-ar face sa roseasca si-o domnita din Red Light District si credeti-ma, nu de la bec…

M-a pedepsit omul lui Dumnezeu de mi-au mers fulgii.

Plecand de-acolo m-am intrebat care-i criteriul dupa care se impart canoanele… e un tabel si cauti echivalentul pacatului in matanii, Ave Marii si zile de post? Sau e dupa cum considera reprezentantul? Ca n-am vazut nici o hartie sau vreun PDA  si sa fi socotit in cap tot ce-am gafat eu… Si-ar fi gresit meseria.

Oricum ar fi fost, mi-a spus ca trebuie sa fiu mai atenta si sa nu intru in Sarbatoare fara sa ma curat. Tacere.

…Treaba asta s-a intamplat acum ceva timp si de-atunci nu s-a repetat. Pataniile prietenilor in acelasi context mi-au confirmat ca am facut bine. Obiceiul spovedaniei este extraordinar de benefic. Pentru oamenii singuri. La fel ca intreaga dogma a crestinismului. Si ideologia Marxista era grozava! Look what that did!

Chichita cu manipularea masiva a oamenilor, in discutie - religioasa, desi e clar necesara si instaureaza/mentine ordinea in lume, e ca minoritatile sunt puse la zid (crucificate, arse pe rug, decapitate etc.). Am spus deja ce cred despre normalitate si conventii.

Mie imi place sa ma spovedesc prietenilor, sa-mi fac penitenta cu mana celor carora le-am gresit, sa-mi cobor privirea cand e ceva de vazut mai jos de nivelul ochilor, sa-mi acopar capul cand mi-e frig, sa refuz carnea, sexul, muzica si rasetele cand n-am eu chef de ele, sa sarut fotografiile celor dragi, care-mi lipsesc, sa-mi ingrop mortii unde au vrut ei sa ramana pe vecie, sa dau bani cui si cand consider de cuviinta, sa valorific singura ce-i sfant si sacru pentru mine…

Imi place Dumnezeul meu, cel care crede in mine si in care si eu cred, care ma vegheaza si pe care-l pot apara fara razboaie, sange, lacrimi… Cel care are simtul umorului si care rade cand rad si eu, care imi zambeste cand ridic barbia dupa o palma primita, care-mi da putere sa merg mai departe, sa lovesc mai tare, care nu-mi cere decat sa-I respect creatia si care deja mi-a dat totul, care-mi arata cat e de frumos si cat e de acaparator. E un fiu, e o mama, e un bunic, o pasare, un munte, o musca, un continent. Tu esti parte din Dumnezeu. Si eu trebuie doar sa te respect, ergo pace-n lume!

Asadar, Saptamana Patimilor e a noastra. Noi avem indemnul intregii lumi sa reflectam asupra tuturor umilintelor la care, consideram noi, am fost supusi. Si sa ne lamurim in legatura cu ce-am meritat. Cu siguranta o sa concluzionam ca se poate mai rau. Am auzit de ce-a patit un tip acum 2000 de ani…